Esec la Xman Romania 2016

Cand Ironmanul te termina pe tine.

Esec la Xman Romania

 

Daca v-ati uitat vreodata la emisiunile care investigheaza accidentele aviatice, poate v-a ramas in minte ca de obicei in spatele unui dezastru de proportii nu se afla vreo greseala fatidica, ci un cumul de fapte marunte, care adunate impreuna au dus la prabusirea aeronavei. Un surub slabit aici, o greseala la inspectie dincolo, vreme nasoala, cu ceata sau furtuni, si BOOM! Avionul face poc… Cam asa am facut si eu POC la Xman Romania (singurul triatlon de distanta Iron din Romania), si am abandonat cursa la km 120 din proba de bicicleta. Am vrut sa scriu articolul acesta la ceva timp dupa, ca sa pot face o analiza la „rece” despre ce s-a intamplat. Vreau sa ma uit la greselile mele, ca sa stiu cum sa le evit pe viitor, si le impartasesc cu voi, poate invatam impreuna din ele

 

(c) Art Marcela Alexandrescu Inceputul zilei a fost promitator. Continuarea a avut probleme….

 

Incep prin a spune ca Xman Romania este o cursa extraordinara. Nicaieri in Romania nu vei gasi asa o atmosfera si echipa ca si cea de organizare si voluntari. Am mers in fiecare an incepand cu 2013, si mereu simt ca Istvan, Kinga si echipa de organizare sunt ca o mare familie care au grija de noi, concurentii. Iar anul acesta au facut imposibilul posibil, dupa ce in urma unor inundatii si lucrari de constructie o parte din traseul de bicicleta a fost afectat. Nu stiu cum au miscat muntii din loc, dar in dimineata cursei portiunea afectata era in conditii rezonabile si OK!

 

(c) Art Marcela Alexandrescu Inceputul zilei a fost promitator. Continuarea a avut probleme….

 

Care au fost factorii mei de esec

Din pacate nu tot timpul pot controla ce se intampla in pregatirea pentru un concurs. Antrenamentul este o conditie necesara, dar nu suficienta pentru succesul unei curse. Asadar, pe scurt, care a fost cumulul de factori care au dus la esecul meu:

Oboseala: am intrat in concurs foarte obosita. Antrenamentele au mers ok, dar simteam in ultimele saptamani ca nu imi revin cum trebuie in urma lor. Nu am prea apucat nici somn cum trebuie, am fost la cam 6 ore pe noapte in medie, uneori si mai putin. Iar eu de felul meu am nevoie de 8 ore in perioadele de antrenamente lungi sau intense, sunt o somnoroasa  Cu doua saptamani inainte de cursa am avut o cadere, nu mai reuseam nici sa ma trezesc de dimineata. Am incercat sa o dreg pe ultima suta de metri, si sa ma odihnesc mai mult, am taiat toate antrenamentele de dimineata, dar nu a fost suficient.

 

Stresul: daca energia fizica este evident ca este finita, uneori nu ne dam seama ca si cea mentala are limitele ei. Am trecut printr-o perioada foarte stresanta in ultimele doua luni, atat la birou cat si acasa. Totul a fost rezolvat ok, obiectivele la job indeplinite 101%, iar pe plan personal ma bucur sa va spun ca am reusit sa ne cumparam un apartament (cu credit bancar – aici pot sa scriu o carte, nu doar un post pe blog despre ce inseamna ca nivel de stres). Dar am ajuns cu creierii varza, si absolut incapabila de a ma concentra. Iar pentru triatlonul pe distanta lunga este nevoie de un corp de fier si o minte de otel. Am ajuns la Oradea si am constatat ca mi-am uitat: pasaportul (plecam in business trip a doua zi), incarcatorul de la ceas, manecile de compresie, sosetele preferate. Ce mai, nu ma puteam concentra deloc, si desi in dimineata concursului am reusit sa ma linistesc putin, in capul meu era tot zig zag.

 

Caldura: in mor normal ma bucura caldura. Sunt un fan al curselor pe caldura, eventual si cu ceva umididate. Doar ca de data asta nu am avut timp sa ma adaptez cum trebuie, si mi s-a parut infiorator de cald. Mi s-a parut ca ma molesteste ingrozitor caldura, si am simtit-o de cand am intrat in apa. Eram greoaie si inceata, si asta s-a accentuat progresiv pe parcursul zilei. Cu siguranta nu as fi avut o cursa perfecta nici la racoare, deoarece oboseala si stresul erau tot acolo. Dar cred ca as fi avut parte de o zi mai usoara, si poate chiar as fi terminat cursa. Dar atunci nu as invatat o lectie valoroasa, nu-i asa?

 

Hormonii: acum nu stiu exact cum sa denumesc subiectul acesta. Hai doar sa spunem ca organismul feminin are anumite momente in care nu este la cea mai mare capacitate. Si la mine s-a nimerit acest moment inoportunant chiar in ziua cursei.

 

(c) Art Marcela Alexandrescu
Da, asa am inotat! Ca sa nu pierd timp in tranzitie prefer sa pun compresiile de la inceput. Le gasesti la CEP Romania, intr-o multitudine de culori

 

Ce efect au avut toti factorii acestia

Una este sa avem o cursa grea, si alta este sa ne oprim din concurs. Cum facem diferenta intre cele doua, cand este bine sa luptam pana la capat, si cand sa ne oprim? Sincera sa fiu, nu am un raspuns general valabil. Pentru mine la Xman am simtit din primele momente de la inot ca sunt „off”, si ca in loc sa ma misc fluid ma zbat in neputinta. Am continuat sa inot, foarte prost, cu un sfert de ora mai slab decat anul trecut (sa nu va spun ca de fapt timpii in bazin s-au imbunatatit de atunci). Am avut o stare de greata la inot, accentuata si de faptul ca am luat doua guri de apa la o inghesuiala cu alti participanti. Caaahhh, o ciorba namoloasa si dezgustatoare!

 

(c) Amo Riders
Cel mai important membru al echipei de suport – husband! Cand ma dau singura cu glide mereu ratez vreo portiune si ma irit pe piele

 

Am reusit cum necum sa ies din apa, si sa ma echipez pentru proba de ciclism. Am pornit bicicleta cu doua optiuni in cap – optimisa (imi revin pe parcurs si trag de mine sa recuperez timpul pierdut), si pesimista (ma simt rau in continuare, caz in care inchei cursa dupa ce termin bicicleta). Little did I know cat de rau urma sa ma simt…

 

Traseul are o bucla de 23 km care este facuta de 7 ori, plus o portiune inainte de bucla, si o portiune de aprox 8 km pe care se iese catre alergare (aceasta din urma cu o urcare criminala, cea mai lunga din tot traseul). In prima tura nu reuseam sa  urc viteza peste 24 km la ora (vizam o viteza medie de 25.5 km/h, in conditiile in care stiu foarte bine traseul,  urcarile si vantul de pe el). La turele 2 si 3 am „inviat” oarecum, mergeam tot sub obiectivul meu, dar ma simteam mai bine, desi ma durea foarte tare capul, iar caldura imi crea probleme. Am avut foarte mare grija la hidratare, nutritie si electroliti, dar motoarele mele nu voiau sa porneasca mai tare. A venit tura 4 si am inceput sa incetinesc foarte tare, a fost horror

 

Well, paream suficient de hotarata in acest moment. Am luat maneci si tricou de ciclism pentru ca udate cu apa tin racoare. Si a fost horror de cald!

 

Parca se dilata timpul si distanta, si nu mai ajungeam nicaieri. Imi puneam mereu in minte cate un reper: „urmatorul punct de alimentare, apa, nutritie”, „hai pana la km 100”, „hai pana ma intalnesc cu Alex”, incercam sa realizez cate un mic succes ca sa pot merge mai departe. Am inceput tura 5 si am vazut ca am scazut foarte mult viteza, la 23km/h. La fel la si la inot, care a fost cel mai incet pe care l-am facut vreodata, asa si acum, cea mai slaba viteza EVER la bicicleta.

 

Cand am decis sa ma opresc

Am plans in spatele ochelarilor de soare aproape toata tura 5. Ma simteam rau, dar mi se parea ca totusi nu mi-e suficient de rau ca sa abandonez. Acum imi vine sa rad cand ma gandesc, dar atunci am avut o adevarata dilema „cat de rau trebuie sa imi fie ca sa ma opresc”. Mi-am facut niste socoteli mentale, si mi-am dat seama ca daca merg in acealsi ritm imi va lua cel putin inca 2 ore jumatate, daca nu 3 ca sa termin bicicleta, iar de alergat stiam ca nu mai poate fi vorba.

Pana la urma ce m-a convins sa ma opresc a fost gandul ca daca insist sa merg mai departe ma voi recupera foarte greu, si oricum nu as fi terminat cursa. Asa macar, daca ma opresc acum, mai pot „salva” din erodarea organismului meu, si dupa o scurta odihna pot reincepe antrenamentele si sa merg la alta cursa.

 

Going down, dar also slowing down din pacate. I

 

Am terminat tura 5, si m-am oprit dupa ce i-am anuntat pe voluntarii din punctul de alimentare ca ma retrag. Mi-au oferit apa rece si gheata, si au stat langa mine sa se asigure ca sunt ok. Le tot spuneam ca nu am nimic, dar dupa ce a ajuns Alex si mi-a aruncat niste priviri ingrijorate, mi-am dat seama ca nu aratam foarte bine. Eram alba la fata, si ma cam clatinam putin cand stateam in picioare. Hmmm….deci cam asa arata „atat de rau incat sa ma opresc”!

In concluzie, acum ca au trecut aproape 2 saptamani, ma uit in urma si cred ca a fost decizie inteleapta. Nu am regrete, si tot imi propun sa fac un Ironman anul acesta. Zilele urmatoare voi alege cursa potrivita, si va tin la curent.

Felicitari din suflet tuturor care au terminat Xman Romania, la proba de full sau de half! Sunteti super Iron, caldura a fost ingrozitoare, si merita sa fiti mandri de voi ca ati dus o astfel de cursa la bun sfarsit! Iar pentru cei care au decis sa se opreasc, asa ca mine, cheer up, odihna, si ne vedem la curse in iulie si august!

 

Bisous bisou,


Ioana Triatloana
Ps: daca ati avut curse la care v-ati decis sa va opriti, share your story in cometarii. Big hugs!

< Inapoi

Cazare

Hotelul Ramada Oradea - partener oficial de ospitalitate X-Man Romania 2018 – ofera preturi speciale pentru sportivi si sustinatori. Pentru mai multe informatii, contactati marketing@xmanromania.ro

 

Sponsori și Parteneri Media